Cum arăta UiPath în prima zi, și ce ne învață asta

Astăzi, UiPath e citată ca dovada că se poate, că o companie pornită din România poate ajunge la nivel global. Dar dacă te întorci la începuturile ei, povestea arată complet diferit de imaginea pe care o avem acum. Nu a fost o explozie. A fost un drum lung, greu, și ani la rând destul de obscur.

UiPath a fost fondată în București de Daniel Dines împreună cu partenerul său, iar la început nu semăna deloc cu compania pe care o știm azi. A fost, pentru multă vreme, o firmă mică de software, fără reflectoare, fără succes răsunător, lucrând la lucruri care nu păreau, atunci, că vor schimba ceva. Au trecut ani buni până când au nimerit direcția care avea să o transforme în ceea ce a devenit, o companie de automatizare ajunsă, în cele din urmă, să fie listată la bursa din New York.

Ce ne învață povestea asta nu e că oricine poate construi un UiPath. E ceva mai util și mai realist. Ne învață că până și cel mai mare succes tehnologic românesc a arătat, în primii ani, ca un eșec în desfășurare. Mic, incert, fără semne clare că va deveni ceva. Dacă te-ai fi uitat la el în prima zi, nu ai fi pariat un leu pe el.

Lecția e despre răbdare și despre felul în care judecăm începuturile. Tindem să comparăm începutul nostru, plin de îndoieli și de cifre mici, cu rezultatul final al altora, deja lustruit de timp. E o comparație nedreaptă și descurajantă. Toate lucrurile mari arată neimpresionant la început. Inclusiv cele despre care, peste zece ani, lumea va spune că erau evident sortite succesului.